sâmbătă, 3 septembrie 2011

Never let me go!

Vreau sa scriu. Imi e dor sa scriu... Prin urmare, nu ma pot abtine sa nu imi rascolesc mintea in cautarea unui subiect cat de cat interesant. Si scriu aici, deoarece, culmea, aici ma simt muuuult mai bine decat pe blogul oarecum "oficial" de pe Wordpress.
Subiectul pe care l-am gasit este un film. Dar nu orice film. Este unul in care joaca actrita mea preferata, adorabila Keira Knightley. Poate asta a fost unul din motivele pentru care m-am uitat la el: ca sa o revad pe Keira.
Si am revazut-o. Si am plans la sfarsit. Cum as fi putut sa nu? Mie mi se pare cu neputinta sa iti accepti destinul tragic fara sa te revolti. Pentru ca asta faceau toti micutii de la internatul in care stateau Ruth (Keira Knightley), Tommy (Andrew Garfield) si Kathy (Carey Mulligan). La o anumita varsta, ei trebuiau sa isi doneze organele vitale. Si multi nu rezistau nici macar dupa prima operatie.

Asta e unul din aspectele tragice. Celalalt ar fi triunghiul pe care il formeaza aceste personaje: Kathy il iubeste pe Tommy inca de cand erau mici, dar mai tarziu, acesta iese cu Ruth, care era...geloasa pe cei doi (oare cate astfel de povesti nu exista si in realitate?)
In cele din urma viata o duce departe pe Kathy de cei doi. Dar, cum se mai intampla, dupa un timp o regaseste pe Ruth...afla ca nu mai este cu Tommy. Ea se sfarsea, dar lui Tommy ii mergea bine dupa donare...Dar nu ATAT de bine pe cat credea Ruth. Cele doua il cauta pe vechiul lor prieten si Ruth recunoaste ca s-a bagat intre ei si vrea sa indrepte lucrurile cat mai poate. Si le da adresa unei doamne despre care se zvonea ca le poate obtine o amanare de trei, patru ani, daca ii dovedesc ca se iubesc cu adevarat.
Kathy si Tommy merg acolo, dar afla ca povestea cu amanarea nu este si nu a fost niciodata adevarata. Nu au scapat de donare, deci, nici de o moarte apropiata.
Si acesta a fost momentul culminant, in care disperarea lui Tommy, dar si a lui Kathy, m-a facut sa plang. Adaugati la asta si o coloana sonora de exceptie si o prestatie remarcabila din partea actorilor principali...si obtineti reteta perfecta pentru un film infricosator de dureros. Asa l-am caracterizat acum cateva zile, cand l-am vazut, si asa cred si acum.

Ar fi absolut ingrozitor daca viitorul ar putea aduce o asa cruzime...Slava Domnului ca e pura fictiune!

Un comentariu: